Cum vi s-ar părea dacă o femeie v-ar spune că nu ştie ce semnificaţie are ziua de 8 Martie, sau un copil că nu a auzit de serbarea de 1 Iunie? Ei bine, tinerii spun cu mâna pe inimă că ziua de 2 Mai, dedicată lor, este o simplă dată din calendar, la fel ca oricare alta. Nepăsarea autorităţilor, care au renunţat la a mai organiza concerte sau tabere cu respectiva ocazie, a aruncat „Ziua Tineretului” într-un con de umbră.
Deşi nu ştie că s-ar sărbători ceva la respectiva dată, pe Alexandru, student în anul I la Automatică, ziua de 2 Mai îl va prinde la mare, alături de prieteni, pentru câteva beri băute noaptea la foc de tabără: „Nu prea am auzit de ziua asta. Nu ştiu să se sărbătorească ceva pe 2 Mai, dar dacă tot avem atâtea zile libere în perioada asta voi merge, cinci zile, cu gaşca în Vamă. Stăm, la cort, ascultăm muzică bună, bem o bere şi cam asta e”.
Când nu ai, însă, chef de petreceri în grup, fie că ai auzit sau nu de Ziua tineretului, atât timp cât eşti în vacanţă, te poţi relaxa în compania familiei. „Ce să fie de 2 Mai? Nu ştiu. O zi de vacanţă, pe care o petrec cu familia şi cu prietenii. Nu merg la munte sau la mare, pentru că acolo e o aglomeraţie, ca la balamuc. Ies la iarbă verde, la un grătar, la pescuit, chestii de genul ăsta, că acum e primăvară şi e frumos afară”, ne-a spus Marius, student în anul III, la Facultatea de Agricultură.
2 Mai, prima zi de muncă
Pentru alţi tineri, însă, Ziua Tineretului coincide cu prima lor zi la serviciu. „Nu îmi spune nimic data asta. Eu de 2 Mai mă angajez, va fi prima mea zi de muncă. Am prins un post de recepţioner la un hotel. Nu am timp de ieşiri, pentru că trebuie să-mi pregătesc şi licenţa, dar voi merge gata distrată la serviciu”, ne-a spus Noemi, în anul III la Facultatea de Turism. Şi, dacă mai ai şi unele restanţe de care trebuie musai să scapi, nu te poţi bucura prea mult de cele câteva zile libere din săptămâna aceasta.
Drept dovadă, Ştefan, student în anul I la Facultatea de Geografie, va petrece ziua de 2 mai, în compania cărţilor, căci, aşa i-au cerut părinţii: „2 Mai? Nu ştiu! Ah, da, Ziua Tineretului, mă gândeam eu că trebuie să fie o serbare dintr-astea colectivă. Nu merg niciunde, stau acasă că mă pun ai mei să învăţ. Oricum, nu îmi place în Vamă, unde merg majoritatea colegilor mei, în perioada asta. Dacă era, mergeam la Costineşti”. (R.F.)
Info plus:
Ziua Tineretului, instituită prin lege
Ziua Tineretului este sărbătorită, la date diferite, în funcţie de fiecare ţară în parte. România şi-a instituit ziua de 2 Mai ca Zi Naţională a Tineretului, prin lege, în anul 2004, după ce în perioada comunistă aceasta fusese singura zi de sărbătoare legală pentru tineret. Conform actului normativ, toate autorităţile administraţiei publice centrale şi locale ce au atribuţii în domeniul educaţiei, culturii, sportului, cercetării, turismului, protecţiei mediului, sănătăţii şi finanţelor au obligaţia să susţină financiar şi organizatoric respectivul eveniment. (R.F.)
vineri, 1 mai 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu